green

vineri, 1 noiembrie 2013

Gogosi pufoase










Pentru provocarea secreta a Amei din luna octombrie, gazduita de Adela, cea care ne aduce intotdeauna “ceva dulce – ceva bun”, am avut repartizat blogul unei craite, o adevarata poeta gurmanda (cred si eu cu atatea bunatati). Am ales de data asta o reteta de gogosi, ca tare imi era pofta de unele. Am intarziat putin pentru ca am avut ambii copilasi bolnaviori si m-am ocupat mai mult de rasfatul lor decat de al nostru. Dar cu gogosile astea gustoase am recuperat J.


Si pentru ca si noi suntem iubitori de gogosi si am impartit si cu prietenii (asa ma simt eu bine, sa-mi fac apropiatii sa se linga pe degete :)) ) am respectat cantitatile din reteta originala. Daca nu vreti asa multe puteti injumatati ingredientele.

-         1kg faina (trebuie sa recunosc ca mie nu mi-a intrat atata)
-         6 galbenusuri
-         500 ml lapte batut sau sana
-         un pumn zahar tos
-         1 lingura lapte
-         35 gr drojdie proaspata sau 10 gr drojdie uscata
-         arome (coaja lamaie, esenta vanilie, ghimbir sau ce vreti voi)
-         50 gr unt
-         un praf sare

Cernem faina intr-un vas incapator. Presaram peste ea zaharul, aromele si drojdia uscata.

Batem galbenusurile cu sarea si turnam in faina. Daca folosim drojdie proaspata facem o maia amestecand drojdia cu o lingura de lapte caldut si o lingurita de zahar si apoi turnam si maiaua peste faina, impreuna cu laptele batut.

Framantam un aluat pana se incorporeaza toate ingredientele (mie nu mi-a intrat toata faina, asa ca m-am oprit cand aluatul mi s-a parut consistent).Incalzim untul si il turnam peste aluat si framantam pana este complet incorporat.


Lasam la dospit o ora.

Intindem o foaie de cativa cm grosime, taiem gogosile cu un pahar si mai lasam la dospit cca un sfert de ora.


Incingem bine uleiul si le prajim pe ambele parti pana se rumenesc frumos.

Le pudram cu zahar sau le umplem cu ce dorim. Eu nu am apucat decat sa le pudrez, dar au fost delicioase.






Spor la bucatarit si pofta buna!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu