green

miercuri, 20 iunie 2012

Saratele










Stiu ca este cald acum si nu prea avem chef de stat pe langa cuptor, dar cine poate infrana o pofta nebuna de saratele. Reteta asta o am de la mama si le pregateam impreuna cu ea inca de cand eram mica si ma lasa sa bag si eu manutele in coca. Mai tarziu cand am  mai crescut a fost prima reteta pe care am facut-o singura singurica.


Avem nevoie de:

-         un pachet de margarina la temperatura camerei
-         2 oua (1 pentru aluat si 1 pentru uns)
-         ½ lingura sare (cel mai bine este sa puneti pe limba aluat ca sa vedeti daca este potrivit de sarat)
-         drojdie proaspata cat o nuca
-         2 lingurite de otet
-         cca ½ ceasca apa minerala
-         faina cat cuprinde
-         chimen, mac, telemea rasa, susan, dupa gustul fiecaruia


          Amestecam margarina cu un ou, otetul si sarea. Adaugam drojdia proaspata pe care am dizolvat-o in putin lapte caldut.

          Eu am pus chimen si in aluat, pentru ca noi suntem innebuniti dupa el si da un gust nemaipomenit saratelelor. Voi puteti pune ce preferati, ori chimen ori chiar telemea rasa, cu conditia, bineinteles, sa puneti mai putina sare.

          Ca sa fie aluatul fraged este bine sa adaugam si apa minerala, cam ½ ceasca am pus eu. Apoi urmeaza sa punem treptat faina cernuta. Mai intai amestecam cu lingura, apoi, asta este, o sa ne murdarim putin pe maini si o sa framantam bine aluatul. Punem faina pana avem un aluat care nu se mai lipeste de maini, dar sa nu fie prea tare (sa zic ca la mine au incaput cam 200-300 gr).


          Lasam la dospit cam 1 ora.

          Dupa ce s-a dospit intindem aluatul in foi de cca ½ cm grosime. Ungem cu ou si presaram deasupra chimen, seminte de mac sau de susan, sau putem rade telemea, fiecare dupa pofta inimioarei. Ca sa nu cada semintele dupa ce s-au copt eu le bat usor cu furculita, ca sa se prinda bine de blat.

          Taiem in forma de betisoare, punem in tava tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul incins la 180°C, timp de cca 15 minute, pana sunt frumos rumenite deasupra.












          Spor la bucatarit si pofta buna!





4 comentarii: