green

duminică, 24 iunie 2012

Dulceata de visine










         Exceptand caldura torida de afara, imi place la nebunie perioada asta a anului. Pietele incep sa abunde de fructe si legume proaspete si mai ales romanesti. Si pentru ca incercam sa pastram pe toata perioada anului cat mai multe dintre ele, sub diverse forme: congelate, in conserve, in compoturi, gemuri sau dulceturi, am zis sa incerc si eu ceva pentru prima data. Pana acum, de conservarea fructelor si legumelor pentru iarna se ocupa mama, dar acum am zis sa-mi iau inima in dinti si sa ma ocup si eu, ca o boscodina harnicuta ce sunt (ha ha).


         Prima pe lista mea de pregatiri (si sincer si pe lista preferatelor mele) este dulceata de visine, pentru ca nu concep sa treaca o iarna fara sa gust macar o data aceasta dulceata minunata sau sa pregatesc clatite sau un gris cu lapte fara sa adaug putina peste ele.


         Iata reteta pe care mama o face de ani de zile si nu a dat gres niciodata.

         Avem nevoie de:

-         visine
-         zahar – aceeasi cantitate cu visinele
-         lamaie (optional)

         Spalam bine visinile si le curatam de codite. Le inlaturam pe cele care sunt stricate sau crude. Le cantarim ca sa stim cat zahar sa adaugam.

         Scoatem samburii si punem visinele in vasul in care o sa fiarba dulceata, alternand un strat de visine cu un strat de zahar.

         Eu am tinut peste noapte visinele ca sa isi lase zeama, asa cum mi-a spus mama ca face ea, dar sincer am si terminat foarte tarziu treaba si nu mai aveam cand sa le pun la fiert. Dar nu este obligatoriu si putem sa le punem direct la foc, mic spre mediu, de preferinta cu o tabla sub vas, astfel incat sa nu bata flacara direct in vasul cu dulceata.

         Spumam bine atunci cand incep sa fiarba.

         Cand nu mai fac spuma putem adauga felii de lamaie. Mama nu a folosit niciodata, dar am citit in mai multe retete ca are rolul de a evidentia aroma fructelor asa ca am hotarat sa le adaug si eu. La final se scot.


         Lasam sa fiarba pana mai scade din sucul lor. Stim ca este gata in momentul in care, punand stropi de dulceata in farfurie acestia nu se imprastie, ci stau legati ca niste bobite.


         Punem dulceata calda in borcanele sterilizate umplandu-le cat mai mult, apoi le lasam cu fundul in sus pana se racesc, ca sa obtinem vacuumul.

         Mie din 3,5kg de visine mi-au iesit cam 12 borcane mici cu dulceata.








         Nu-mi ramane decat sa va urez spor la treaba si sa va bucurati de aceasta dulceata absolut delicioasa!



Un comentariu:

  1. Super buna.Mie imi place mai acrisoara.Eu am facut cu visine productie proprie,dar asa de concentrata am fost cu pregatitul, incat am uitat sa-i fac poze.Nu stii ce rau imi pare.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere