green

luni, 9 aprilie 2012

Salata de primavara











Asa cum v-am promis o sa va arat cum pregatesc eu o salata extraordinar de gustoasa, care nu ne lipseste la nicio masa, acum primavara. Dupa o iarna lunga in care ne-am delectat cu muraturi si am dus dorul verdeturilor, acum ca acestea au aparut in piete ca dupa o explozie verde, incercam sa ne bucuram la maxim de prospetimea si savoarea lor, ca sa nu mai spun de beneficiile pe care ni le aduc acestea sanatatii.


Probabil majoritatea dintre voi deja v-ati bucurat de o salata proaspata, dar o sa va prezint si varianta mea sau cel putin o sa va fac pofta sa o mai pregatiti inca o data.

Ingredientele necesare:

-         o salata verde
-         o legatura de leurda
-         o legatura ceapa verde
-         o legatura ridichi rosii
-         sare, ulei, otet

          Salata o spalam bine, frunza cu frunza, ca sa nu avem surpriza sa rontaim nisip intre dinti, si o tocam cu cutitul sau mai bine, asa cum procedez si eu, o rupem cu mana, asa o sa isi pastreze mai mult aspectul fresh. Si pentru ca v-am obisnuit sa va enumar cateva calitati ale alimentelor, nu puteam sa neglijez salata verde. Pe langa faptul ca are un continut caloric redus (90% apa), aduce si un important aport de acid folic, vitamina C, beta-caroten si potasiu. Reduce riscul de boli cardiace, cancer si combate insomnia.

          Leurda o tocam marunt (proprietatile ei le-am enumerate aici), la fel si ceapa verde. Curatam capetele ridichiilor si le taiem feliute nu foarte subtiri.


          Amestecam toate ingredientele, adaugam sarea, uleiul si otetul, toate dupa gust.



        Hai ca nu am muncit prea mult. Si rezultatul efortului nostru este unul sanatos si gustos.

          Spor la bucatarit si la savurat!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu