green

miercuri, 18 aprilie 2012

Masa de Paste



         Hristos a inviat!

          Dragii mei, au trecut si sarbatorile de Paste. Fiecare ne-am ales cum sa ne simtim mai bine: fie in sanul familie, fie la iarba verde pe langa gratarelele fumegande, pe la tara sau la munte. Dar indiferent de varianta aleasa stiu sigur ca un lucru am avut cu totii in comun: masa imbelsugata si burtile pline pana la refuz de toate bunatatile, pregatite fie de noi, fie de mame sau bunici.

        Si tocmai pentru ca suntem inca satui de atata mancare si sigur inca ne infruptam din bucatele care ne-au mai ramas de la masa de Paste, astazi nu va prezint nicio reteta. Doar o sa va povestesc cum am petrecut noi Pastele si ce am avut bun pe masa.


          Pentru sarbatorile astea noi am ales varianta petrecerii in familie, cum altfel, si asa ne intalnim cam rar. “Familia” este formata din noi, cei trei muchetari, mama mea, pe care deja o numim bunica, pentru ca asta este acum titulatura care ii place ei cel mai mult, dat fiind faptul ca este cea mai mandra de nepotica ei, si nu in ultimul rand, din sora si cumnatul meu.

          Pentru pregatirea mesei de sarbatoare ne-am impartit sarcinile si fiecare a avut partea lui din meniu de pregatit. In sarcina mea a cazut bineinteles desertul, iar sotul meu a pregatit salata boeuf.

          Dupa ce m-am consultat si cu ceilalti am stabilit prajiturile pe care sa le fac. Prima dintre ele a fost prajitura Fanta, preferata sotului si a mamei mele, savuroasa si racoritoare, o combinatie perfecta intre branza si gustul racoritor al portocalelor.



          Cea de-a doua prajiturica pe care am pregatit-o este prajitura cu 4 arome, una dintre preferatele mele si asta in mare parte pentru ca ador prajiturile care au blat cu nuca, dar si pe cele care au crema. Cum spune si numele ei, atunci cand o gustam descoperim patru arome care se imbina extraordinar de bine: aroma de nuca din blat, cea de caise din gem, aroma de vanilie din budinca si ciocolata. Iti lingi degetele si alta nu.


          O dorinta expresa a mamei mele a fost sa fac un tort. Torturile nu sunt, din pacate, punctul meu forte. Am vrut sa improvizez ceva, un tort cu blatul clasic si cu crema de vanilie. Blatul a iesit, ca de obicei, perfect. Nu pot spune acelasi lucru despre crema. Am incercat vreo 2 retete de crema de vanilie si niciuna nu mi-a iesit. Dupa ce am dat vina pe faptul ca era vineri 13 si am varsat cateva lacrimi, mai mult de nervi, spre disperarea sotului meu, m-am consolat cu faptul ca si pe la case mai mari se intampla, daramite in bucatarii micute, si am apelat la pliculetul cu crema instant rezolvand astfel problema. Am adaugat si cateva zmeurici pentru un gust mai racoritor. Desi nu am avut prea mari asteptari, a iesit foarte gustos.



          Bineinteles ca nu am uitat de cel mai important membru din familie. Am pregatit si pentru ea o prajiturica, doar nu era sa ne infruptam noi cu toate bunatatile si ea sa nu aiba ceva bun. Am ales ceva rapid si foarte gustos, banana bread sau mai bine zis chec de banana (babana, cum zice ea). Normal ca nu am putut manca fara sa cantam: “prajiii-prajiii-tuuuraaa… in burtica de-a duuuraaa…”, mamicile stiu continuarea :P.


          Cam astea au fost in sarcina mea. Sotul s-a ocupat de tocatul legumelor pentru salata boeuf. Sau mai bine trebuie sa zic salata a la russe, pentru ca eu prefer sa nu mai pun carne si in ea, doar avem destula in toate preparatele.


          Am pregatit si putina salata de vinete.


          Mama a pregatit fripturica. Am avut si miel si curcan, pentru cei mai fitori dintre noi, adica eu cu sotul meu, care nu prea suntem fani ai mielului. A treia zi de Paste am pregatit si eu una, de “miel cu sorici”, cum spune sotul meu, si mult usturoi verde, pentru ca noi ne rasfatam cu purcel cam la sarbatori si atat.


          In seara de Inviere eu am stat acasa cu copilul si am pregatit o masa mica pentru toti ceilalti care au plecat la biserica si au venit cu Lumina.


          In prima zi de Paste va dati seama, cu atatea bunatati nu prea am avut multe de facut decat sa stam in fata mesei. In pauzele intre felurile de mancare, ca na, aveam nevoie si de ele, nu de alta, dar ca sa facem loc pentru ce urma, mai incingeam o partida de rummy.

          A doua zi de Paste am petrecut-o la unchiul meu la Calafat. O zi foarte frumoasa, in care ne-am bucurat de soare si caldura, de linistea de tara care a inlocuit zarva de oras, de cotcodacitul gainilor care a inlocuit huruitul masinilor. Ema a decoperit animale pe care le stie din carti, dar cand le-a vazut in realitatea s-a speriat foarte tare de ele. Cu toate astea tot cerea sa o ducem la ele: “daina, daina” la gaina, “go go” la porc si “ham ham” la catel. A fost asa entuziastmata ca nu a vrut sa doarma deloc toata ziua. A ridicat toate pietricelele care ii ieseau in cale, a rupt toate frunzulitele si a mirosit toate floricelele. O zi extraordinara!
          Cam acesta a fost programul de sarbatori. Acum, incetul cu incetul, o sa va prezint si retetele bunatatilor pe care vi le-am enumerate.

         Voi cum v-ati distrat? Cu ce bunatati v-ati desfatat? Ati avut un Paste traditional, cu drob si friptura de miel, cu cozonac si pasca sau unul mai putin traditional, cu curcan sau pui si prajituri cremoase?
         
          Astept comentariile voastre, sa-mi povestiti si voi cum ati petrecut Pastele si ce ati papat bun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu