green

miercuri, 29 februarie 2012

Napolitana cu dulce de leche


         
          






       Din multele retete de prajiturici cu dulce de leche asta mi se pare cea mai simpla posibila. Si va asigur ca este si foarte gustoasa. Am observat ca cei mai mari fani ai acestei prajituri sunt in special barbatii, care inainte de a o gusta declara “eu nu prea ma omor cu dulciurile”, dar odata ce au luat o imbucatura nu se mai pot opri. V-am facut un pic curiosi?


          Pregatiti-va ca treaba sa devina un pic lipicioasa si sa incepem.

          Tot ceea ce ne trebuie este:

-         un pachet foi napolitana
-         dulce de leche din 2 cutii de lapte condensate
-         cam 100 gr miez de nuca macinat fin

          Dupa ce am obtinut dulcele de leche, ne raman foarte putine lucruri de facut. Primul este sa amestecam crema cu nuca macinata bine (daca lasam bucati mai mari s-ar putea sa nu se lipeasca bine foile intre ele). Cantitatea de nuca este aproximativa, puteti pune mai multa, daca sunteti mari fani ai aromei de nuca, sau mai putina. Va spun sincer ca am incercat si fara nuca si iese la fel de buna.
          



          Dupa ce am obtinut crema cu nuca trecem la umplutul foilor. Punem 3-4 linguri de crema pe prima foaie de napolitana si intindem foarte foarte bine, astfel incat sa fie umplute toate patratelele cu crema. Peste, punem cea de-a doua foaie pe care o presam bine cu mana pe toata suprafata ca sa se lipeasca de prima. Repetam etapa de intindere a cremei pentru fiecare foaie de napolitana.
         
          Si uite asa am obtinut usor o prajiturica dulce si gustoasa.



          Spor la cofetarit si la savurat!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu